IPOTEZA. Politistii cred ca pacienta a fost aruncata din Salvare O femeie de 52 de ani, din comuna Cujmir, judetul Mehedinti, a murit, ieri, in imprejurari suspecte, dupa ce s-a aruncat din ambulanta care o transporta la spitalul din Severin. Angela Tomulescu, asistenta pe Ambulanta, sustine ca se afla alaturi de pacienta, cand aceasta a impins usile masinii, dupa care a cazut si a murit. Politia si rudele nu sunt de acord cu aceasta versiune, demonstrand la o reconstituire ca usile Salvarii nu se deschid oricum, ci numai de la un buton activat doar de sofer. Sotul femeii, care a fost tot timpul in Ambulanta, nu poate fi audiat, pentru ca, in urma intamplarii, a suferit un soc si este internat in spital. (I.F.)